13.5.08

Blogosfera

Acesta este probabil cel mai important post din blogul meu fiindcă intenţionez să vorbesc de limba română pe Internet, implicit în lumea modernă în care trăim, şi analizez un pic ceea ce scrii într-un blog. Ca un simplu exerciţiu voi scrie cu italice toate cuvintele preluate mai mult sau mai puţin direct din engleză, sau cărora le-am schimbat înţelesul astfel încât să se potrivească cu cel din engleză, cum ar fi “post”-ul de mai sus.

Ok, deci despre blogosferă… Ce este ea? Nu mi-e prea clar, având în vedere că ar însemna acea bucată din Internet care conţine blog-uri, dar ce este un blog? Cuvântul provine din weblog şi înseamnă practic jurnal online. Deci de ce este nevoie de acest cuvânt? În afară de faptul că e scurt, şi cuvintele scurte sunt în spiritul limbii engleze, e un cuvânt fabricat, deci îi suspectez pe oamenii de marketing. Se gândeau ei probabil cum să-i spună acestei aplicaţii web care e gândită ca oamenii să-şi scrie evenimentele zilnice, şi web diary probabil nu suna bine fiindcă aia se vrea ceva personal şi oamenii se tem de lipsa privacy-ului (pentru cuvântul ăsta m-am uitat şi în dicţionar şi traduceri posibile sunt singurătate, intimitate, secret, taină toate fiind apropiate ca înţeles dar nu chiar adecvate pentru ce vreau să spun) pe Internet, aşa ca au trecut la web log care sună mai profesional (asta e o greşeală de vorbire, corect ar fi profesionist în română, dar se folosesc tot mai multe astfel de cuvinte fiindcă aceasta e forma corectă în engleză), de unde s-a trecut la blog pentru a fi interesant; nu zici că ţii şi tu un amărât de jurnal online, te ocupi cu blogging. Gata cu filologia, oricum e mai mult legată de începuturile fenomenului, care între timp a mai evoluat; să vedem cum. Bineînţeles de când a apărut tehnologia oamenii au început, hai să nu zic abuzeze, s-o folosească şi cu alte scopuri. Unele îmi par adecvate cum ar fi blog-uri de jurnalişti ce îşi publică online părerile sau chiar evenimente recente de interes general, altele mai puţin adecvate cum ar fi site-uri de prezentare. Adevărul e că este o tehnologie la îndemână (citeşte gratis şi uşor de folosit) care oferă facilităţile necesare (pui poze, ai feed-uri RSS sau Atom etc.), deci de ce n-ai folosi-o? Oricum n-am dreptul s-o critic, având în vedere că o folosesc şi nu ştiu să existe o alternativă mai bună de a pune eseuri online.

Am ajuns şi la eseuri, deci la un fel de justificare a propriei existenţe a acestui text. Nu cred să spun chiar în acest eseu ceva original, dar poate cineva care îl citeşte gaseşte ceva nou sau ceva ce i se pare interesant. Eseu, e un cuvânt cu oareşce conotaţii pretenţioase, dar ar fi mai bine să rămânem la sensul iniţial de “încercare”. Ceea ce scriu eu aici se numesc eseuri în lipsă de un termen mai bun (mai folosesc articol dar termenul nu e prea potrivit, şi post care e corect dar nu prea sugestiv). Despre eseuri a vorbit cineva mult mai bine aici. Căutând link-ul nu l-am recitit de frică să nu reproduc, dar probabil se regăsesc idei de acolo rezumate în cele ce urmează. În primul rând un eseu nu trebuie să aibe structură şi un parcurs al ideilor bine stabilit, rolul său este de a lăsa loc la inovaţie şi de a stimula idei noi. O temă ar fi indicat să aibe, pentru a nu confuza complet cititorul sărind de la o idee la alta şi eu încerc să respect acest lucru; ori îmi iese foarte bine, ori deloc. Deci, ca să reapuc firul ce ţine în picioare această construcţie şubredă, blogosfera este alcătuită din bloggeri. Însă doar aceia dintre ei care se pot numi eseişti merită citiţi/urmăriţi, din perspectiva mea. Termenul de blogger este unul ce provine de la mediul în care publică omul, însă termenul de scriitor este mult mai adecvat raportat la activitatea pe care o întreprinde. În plus ar trebui să menţionez că este greşit să scrii un eseu argumentativ. Punctele de vedere sunt menite a fi prezentate şi nu apărate. În tot ceea ce scriu încerc să mă bazez pe 2 proverbe indiene, parafrazate bineînţeles: “Cel ce cunoaşte adevărul nu trebuie să-şi obosească mintea cu cel ce nu vrea să-l vadă” şi “La fel cum o lumânare nu luminează mai puţin intens când o aprinde pe alta, nu îţi va dăuna să împărtăşeşti ceea ce şti cu alţii”.

De fapt scopul acestui articol era să văd cât de corect sunt afişate diacriticele. Cel mai mare impediment în a scrie corect în limba română este evident lipsa diacriticelor în alfabetul englez şi implicit al setului de caractere pe care îl înţelege orice computer, ASCII. De fapt orice limbă, în afară de engleză, are acest impediment având în vedere că la nivel global doar primele 128 de caractere sunt interpretate la fel, deci nici francezii nu pot avea certitudinea că ceea ce scriu ei se vede la fel dacă programul rulează sau site-ul e vizualizat în China de exemplu. În caz că nu ştiaţi în ASCII de la 128 la 255, în implementarea latină cel puţin, sunt incluse caracterele cu accent. De exemplu “î” adică “i” cu accent grav are cod 140, poţi să-l scrii ţinând apăsat Alt, scrii 140 şi dai drumul la Alt. Despre formate mai noi cum ar fi Unicode puteţi să vă documentaţi singuri, nici prea tehnic n-aş vrea să devine post-ul acesta. Ideea este că site-urile ar trebui sa folosescă encoding UTF-8, e destul de general, însă am întâlnit destule cu probleme, iar la mail-uri Google o nimereşte, Yahoo nu, cel puţin din experienţa proprie.

Cred că ar fi prea mult să mai scriu şi de “Lymba roman-a”, deşi toţi vă daţi seama ce presupune: greşeli gramaticale, şi să scrii kool. Ok, poate vreo 2 idei nu strică. În primul rând nu e vina analfabeţilor că habar n-au nici măcar când se foloseşte cratima, fiindcă eu nu reţin să fi făcut gramatică în şcoală, decât puţin şi de mântuială în gimnaziu, evident nu destul pentru majoritatea populaţiei. Eu aş susţine să se facă materii separate: gramatică (unde includ sintaxă, semantică, punctuaţie, morfologie etc. şi un pic de vocabular pentru tinerele minţi) şi literatura României (deşi asta ar putea s-o scoată direct, cum au măcelărit lista de autori pentru bacalaureat) şi literatură universală (să mai acumuleze şi copiii, care n-au avut noroc ca mine de profesor bun de română, un pic de cultură). Despre scris “kool” de fapt n-am ce spune, trebuie să fi prost să înlocuieşti o literă cu alta doar fiindcă e greşit, dar de scris în gen SMS aş menţiona că mă enervează. În primul rând în SMS-uri nu-şi are rostul; dacă vrei să scrii repede introdu completare predictivă a cuvintelor, nu-i telegramă să taxeze la literă, iar pe computer chiar nu-şi are rostul, mai bine înveţi să dactilografiezi, mi se pare mult mai logic. Şi o preferinţă personală e să foloseşti zâmbăreţi în loc de lol, rofl, şi alte abrevieri (le-am epuizat pe alea pe care le ştiu) tâmpite şi învechite de altfel, adică cine mai foloseşte mIRC? :) După ce am scris aici sper că n-am facut şi eu greşeli, nu de alta dar niciodată nu mi-a plăcut să recitesc ce am scris, probabil fiindcă e total ineficient, aşa că ma bazez pe peer reviews.

Dacă ţi se pare prea lung sau obositor ce scriu eu, deşi eu zic că nu e, citeşte asta şi vei înţelege că eu încerc să te fac să reţii măcar unele idei; în toată cantitatea precis e şi ceva de calitate (poate nu îmi iese perfect această intenţie, încă). Cu acest ultim link am acoperit baza blogosferei pe care o văd eu: Paul Graham, Joel Spolsky şi Steve Yegge. Ciudat cum am ajuns să înţeleg cu totul altceva prin blogosferă la finalul acestui eseu, şi anume eseişti ce publică online, deşi prima definiţie ar fi mai corectă. În cocluzie, prezentul nu este un eseu argumentativ, deşi nici să te contrazici nu mi se pare cea mai înţeleaptă alegere, deci să spunem că am prezentat mai multe puncte de vedere asupra blogosferei, împreună sper să formeze o imagine de ansamblu.

PS. Ai observat că pentru “ş” am folosit “s” cu sedilă, iar pentru “ţ”, “t” cu virgulă? Care e varianta corectă? Sedilă sau virgulă?
PPS. Am uitat de Maddox. Când m-am apucat de scris m-am gândit că ar trebui să adopt tonul lui, dar nu-i aşa simplu cum pare. Ciudat că toţi "bloggerii" pe care îi citesc eu sunt programatori.