Identitate

Uitandu-ma printre pozele care mi-au ramas dupa ultimul post, vad ca nu am scris deloc despre ce intentionasem initial. Deci am un pic de recuperat si nu am scapat inca de poze .

In loc s-o iau sistematic, cred ca e mai bine sa apelez la intuitia cititotului. Te uiti la poza de langa si ce vezi? Vezi un fluture... Incearca sa vezi niste picaturi de apa sau cercuri aiurea, dispuse aleator. Cam greu, nu? fiindca creierul tau nu functioneaza asa, ci vede imaginea de ansamblu. Vede imaginea de ansamblu fiindca are in fata sa un fluture stilizat, un simbol, si nu putem face abstractie de simbol.
Toate reprezentarile pe care le facem, icoanele, cum le-am numit in postul precedent, sunt un rau necesar, fiindca din pacate nu putem comunica direct de la minte la minte, daca ar fi posibila o asemenea comunicare toate acestea ar fi inutile. Insa asa cum stau lucrurile trebuie sa comunicam prin intermediul unui canal si a unui cod comun. Sau altfel spus comunicarea implica un proces de receptie si unul de perceptie, care intervin in diferite grade. De exemplu daca vezi poza unui fluture receptia e maxima iar perceptia la un minim, insa in imaginea pusa de mine receptia e neglijabila, totul sta in perceptie (poza este efectiv constituita doar din "pete" aleatoare, insa mintea ta percepe simbolul asociat fluturelui).

Ca o mica digresiune, mi se pare ca acesta este un ideal al brandingului, sa reusesti sa asociezi imaginea ta de un simbol pe care lumea il recunoaste pretutindeni.
Cel mai cunoscut exemplu trebuie sa fie Mickey Mouse, respectiv Disney, peste tot unde vezi 3 cercuri la ce te gandesti? La soareci clar

Insa sa mergem un pas mai departe? Ce vezi in imaginea de mai jos?
Vezi o fata, nu? insa asta nu e tot, asa-i? vezi pe oricine. Dar mai mult, te vezi pe tine... Poti sa te identifici cu aceasta fata, asa-i? In mare asta este probabil din cauza faptului ca nu avem o imagine prea clara despre noi insine. Adica sigur stim ca avem 2 ochi, un nas, o gura, cam ce freza avem, dar seamana cu o poza? Cand te uiti in oglinda te vezi pe tine? asa cum te ai in minte? In memorie iti ramane doar o esentializare, un simbol al persoanei pe care o vezi in oglinda. Si mai mult de atat, avem darul de a fi foarte egocentrici, adica cand te uiti de exemplu la un stol de pasari ce vezi? (mareste daca nu vezi bine )
Ideea e ca daca este posibil sa ne vedem pe noi insisi in ceva, mintea profita de aceasta ocazie. De exemplu de ce am pus acesti smileys peste tot? Fiindca exprima cum ma simt? poate, poate ca nu... cert este ca in momentul in care ii vezi, sti cum te simti TU cand ai acea mimica, practic iti insuflu tie o stare. Chiar daca nu vrei sa recunosti ca te identifici cu acesti mutunache, cel putin reactionezi la mimica respectiva, si cand ti se zambeste ce poti sa faci decat sa zambesti inapoi?

Deci, cand te afli in fata unei reprezentari simbolice, te vezi pe tine. Ce se intampla insa cand esti confruntat cu o imagine realista? Il vezi pe altul, adica o entitate care percepi ca este animata de o alta constiinta decat a ta; are o alta identitate. Cand ai in fata un interlocutor tii in mintea ta o imagine detaliata cu toate trasaturile lor, si in funtie de gradul de apropiere dintre voi il percepi in mod diferit si adopti o atitudine adecvata. Asta este insa o discutie pentru alta data, pe moment ajunge sa analizezi ce identitate asociezi fetei din poza alaturata? Eu as paria pe niciuna. Este pur si simplu imaginea unui om pe care nu l-ai vazut niciodata si esti in stare sa asociezi imaginea cu un om, nu insa si cu o persoana. De fapt realismul unei poze are chiar darul de a produce o disociere intre tine si subiectul imaginii. Tu nu esti asa dezamagit de faptul ca nu te poti sinucide cu tigari destul de repede, incat sa te culci pe o linie de tren

Deci realismul are rolul de a te face sa te disociezi de o situatie? Pai nu. Tine doar de perceptia identitatii. Sa luam urmatorul exemplu. Fundalul este realist, clar ca o poza, protagonistul insa este realizat intr-un mod schematic si care este efectul? Efectul este imersiunea in lumea prezentata. Protagonistul simbolic iti permite autoidentificarea, in schimb decorul realist creeaza o atmosfera in care te poti transpune. Situatia sta fix pe dos in prezentarea decorului fata de prezentarea personajelor, un decor realist iti da un sentiment de familiaritate si spatiul devine concret in mintea ta, il poti vizualiza, in timp ce un decor schematic da frau liber imaginatiei, sau mai degraba creeaza un vid pe care mintea noastra nu se chinuie sa il umple. As face analogia cu propria fata: ce este fata noastra? este ca o masca vazuta de toti ceilalti (si oricat de bine ar cunoaste ce se ascunde in spatele mastii nu o pot indeparta niciodata, intotdeauna altii te vor vedea prin intermediul acestei masti) si niciodata de tine, pentru ca mereu o porti. Unde e corespondenta? Pai figura simbolica este masca sub care te ascunzi, prin care te transpui in realitate, iar decorul realist este lumea plina de stimuli senzoriali ce o percepi prin intermediul acestei masti.

Insa mai exista un mod prin care interactionam cu obiecte inanimate si anume atunci cand le folosim. Obiectele pot sa indice activitati, stari sau atitudini . Unde vreau sa ajung cu asta? Obiectele pe care le folosim devin extensii ale propriei identitati si sunt incorporate in constiinta de sine. De exemplu daca porti un joben te poti simti elegant sau ridicol, insa in mod cert iti schimba perceptia de sine, jobenul devine o parte integrata a felului cum te prezinti pentru ceilalti dar si a imaginii de ansamblu pe care o ai despre propria persoana. Un exemplu mai la indemana ar trebui sa fie condusul unei masini. In fiecare moment noi suntem atenti la diverse detalii de pe drum si din mediul inconjurator insa in orice moment avem in minte propria masina in ansamblu, si mai mult, cat timp o conducem ne identificam cu ea. Gandeste-te de exemplu daca are loc un accident, ce te gandesti? "M-a lovit", nu "Masina lui m-a lovit" sau "Masina lui a lovit masina mea". De unde aceasta personificare? Masinile devin entitati care actioneaza conform unor vointe, devin obiecte animate. In plus mai exista un mod prin care ne raportam la obiecte inanimate: in loc ca acestea sa devina extensii ale propriei identitati, le inglobam, specializand elemente componente ale fiintei noastre. De exemplu cand suntem la masa tacamurile devin substituenti pentru mainile noastre, iar cand cineva merge in carje acelea sunt noile lui picioare percepute.

Pana acum am scris de perceptii involuntare dar constiente, ceea ce inseamna ca am vazut doar varful icebergului. Sa ne scufundam un pic si in taramul subconstientului. Subconstientul e un concept din psihanaliza utilizat pentru a desemna unele functii ale mintii in lipsa constiintei, insa si Freud a abandonat termenul fiindca il considera prea ambiguu. Fiindca este un spatiu ambiguu si, in opinia mea, mult prea personal pentru a generaliza concluzii despre el in acelasi mod cum am facut-o mai inainte in cazul mintii, care functioneaza, in mare, la fel pentru oricare dintre noi, ma voi limita la modul in care poate fi reprezentat acest spatiu, si modul in care il percepem. De prezentarea universului din subconstient s-au ocupat in special suprarealistii. Dintre curentele moderniste, Suprarealismul este preferatul meu datorita utilizarii simbolului. In timp ce alte curente cauta forme de reprezentare sau exprimare noi, acesta utilizeaza figuri familiare inovand si incercand sa transceada planul simplelor reprezantari inspirate din realitate prin abordarea artei intr-o maniera onirica. Animale, obiecte inanimate si oameni sunt parca desprinsi dintr-un vis sau din amintiri ireale, avand insa rol de substitut pentru concepte concrete, aplicabile lumii noastre. Ca maniera de expresie folosita, preponderenta este sugestia care presupune o utilizare intensa atat a procesului de receptie (atentia la detalii) cat si a celui de perceptie (interpretarea imaginilor, incat sa devina semnificative pentru sine). Bineinteles simbolurile fiind desprinse din subconstientul artistului introduc un element de ambiguitate si deci de echivoc in interpretare. Acesta este motivul pentru care am ales aici o imagine de a lui Chagall, picturile sale produc o impresie asupra mea, chiar daca nu pot sa le inteleg precis, logic. As spune ca apare aici un proces de comunicare de la subconstient la subconstient, apeland la o natura mai universala a noastra decat gandirea (mintea). De asemenea, desi in mod cert exagerez, as spune ca Suprarealismul este o extensie, o generalizare a Impresionismului si este evolutia naturala a acestuia.
Disclaimer: am si eu atata treaba cu arta cat are vaca cu OZN-ul

Sper ca ti-a placut monologul meu retoric si ca ai inteles cate ceva despre propria identitate si cum percepem identitatea obiectelor incojuratoare. Te-am pupat!