12.4.08

Simboluri

Incep printr-o prezentare a paradoxului.
Toata lumea stie cel putin intuitiv ce este un paradox. Este o chestie contradictorie, adica despre care nu se poate stabili valoarea de adevar. Un exemplu trivial e urmatorul:
  • Propozitia urmatoare e falsa.
  • Propozitia predecenta e adevarata.
Fiecare dintre cele doua are forma corecta (ligvistic si gramatical) precum si continut logic valid. Luandu-le insa impreuna nu se poate stabili valoarea de adevar a ansamblului. De ce? Pentru ca prozitiile au sens autoreferential (proprietatea necesara,dar evidnet nu si suficienta, pentru a se putea ajunge la paradox): se refera la valoarea de adevar a unei componente din sistem.

Trecand peste aceasta introducere, putem analiza o problema mai interesanta... unde se afla paradoxul in poza de aici? (Propozitia in franceza ar trebui sa fie usor de inteles: Aici nu este o pipa.)

La o prima analiza s-ar spune ca nu e nimic de discutat; intr-adevar nu este nici o pipa, e o imagine a unei pipe (de fapt nici macar aceasta realitate nu o ai in fata, te uiti la o poza a unui tablou, la un monitor). Dar daca cineva se uita la aceasta poza care nu intelege franceza (un chinez de exemplu pentru care literele astea sunt la fel de ciudate cum sunt pentru noi ale lor), ce vede? Vede o pipa, nu? si nu isi mai face ganduri. Paradoxul, sau curiozitatea, mie mi se pare ca este faptul ca propozitiei scrise noi ii dam inteles prin acelasi proces prin care am asociat imaginea cu o pipa. Se poate spune ca sub imaginea pipei nu exista nici o afirmatie... sunt doar niste simboluri grafice care pot, sau nu, in urma unui proces cognitiv sa dobandeasca noi valori. Eu as concluziona ca propozitia isi neaga propria validitate, chiar propria existenta, insa intr-un mod mai subtil. Si am obtinut paradoxul. De ce la o prima vedere nu este nimic paradoxal la aceasta imagine? Fiindca le asociem cuvintelor o mai mare insemnatate decat imaginilor, insa la baza sunt ambele acelasi lucru...

Ce sunt? Eu le-as spune icoane (si ma gandesc mai mult la englezescul icon decat la tablouri cu sfinti din biserica). Icoanele sunt reprezentari grafice ale unor obiecte, persoane sau idei. Daca e sa grupez aceste elemente cumva ar fi sub numele de forme, adica obiecte limitate, reprezentabile.


Am incercat sa exemplific prin aceasta poza (click pentru a mari), diferitele nuante ale icoanelor. In satanga se observa Realitatea, adica lumea perceputa prin intermediul simturilor, iar in dreapta este spatiul abstract al Ideilor (Realitatea respectiv idea abstracta nu sunt practic elemente pe axa, ele ar fi pozitionate la infinit fata de axa verticala, deoarece nu apartin propriu zis spatiului reprezentarilor). M-am ferit sa pun un sens pe aceasta axa a reprezentarilor, fiindca e o chestiune de filozofie. Celor mai multi le este la indemana sa plece de la concretul realitatii percepute si sa urmeze un proces mintal de abstractizare, Platon insa sustinea realitatea ca fiind o lume a ideilor, iar ceea ce percepem noi palide umbre ale acestora. Daca parcurgem axa de la dreapta la stanga in plan cognitiv are loc un proces de generalizare, iar daca o parcurgem de la stanga la dreapta realizam o concretizare, o specializare. Puntul de confluenta al celor 2 procese, adica unde intervin in egala masura ar fi axa verticala.
Reprezentarile cele mai apropiate de axa verticala sunt simbolurile. Acestea sintetizeaza intreaga informatie despre obiectul in cauza, si implica cel mai mult receptorul mesajului. Simbolul acesta se manifesta in 2 moduri: imaginea si cuvantul. In timp ce imaginea isi transmite informatia apeland la o generalizare a tuturor pipelor pe care le-am vazut vreodata, cuvantul presupune un alt fel de cunoastere prealabila, un formalism care asociaza cuvantul pipa ideii abstracte de pipa, care poate fi concretizata in orice pipa din lumea fizica. Un alt aspect interesant ar fi prezentarea fumului, infatisand o caracteristica functionala si nu doar aspectul fizic al obiectului, realizandu-se astfel o extensie a realitatii obiectului si in domeniul invizibil, apropiind reprezentarea imagistica la maxim de spatiul conceptual.

Studiul axei verticale depaseste un pic ce mi-am propus, dar ar merita macar mentionat prin exemplu ce reprezinta. La capatul sau se afla planul imaginii, adica cu cat mai mult urcam pe axa, nu reprezentam nici o realitate nici o idee, ci imaginea se reprezinta pe sine. Sa spunem ca aici se afla o pictura impresionista a unei pipe, nu putem spune ca este mai departata de realitate decat o poza sau pictura lui Magritte, insa este introdus subiectivul (liniile sunt vazute difuz, iar culorile percepute sunt altele, in functie de starea artistului). Poate nu este cel mai bun exemplu dar impresionismul e curentul meu artistic preferat, si totodata cel mai apropiat de axa orizontala, dar care se departeaza deja de ea, este superlativul scolii clasice de pictura in care se cauta prezentarea realitatii. Un alt exemplu de imagine care se reprezinta pe ea insasi ar fi cel alaturat,
in care tabloul pipei lui Magritte e pusa in contextul unei alte imagini cu pipa. Iar in paleta de culori, culorile fizice puse de pictor cu pensula se reprezinta pe ele insele in contextul paletei, pictata la randul ei de artist. Cel mai apropiat insa de planul imaginii sunt insa picturile abstracte, directie stabilita prima data de cubisti (prin reprezentanti precum Picasso) in care imaginea se exprima cel mai bine pe ea insasi (altceva eu sincer nu vad sa exprime).
Bineinteles si cuvintele se pot apropia de planul imaginii, revenim de exemplu la China, si analizam un pic cuvintele lor... Pentru noi, cei care nu stim chineza, acestea nu duc continut ideatic insa poti linistit sa atarni un asemenea cuvant scris caligrafic pe perete sa spui ca e arta. Din cate cunosc eu, as spune si ca acest scris (dintre cele contemporane) este cel mai apropiat de axa verticala, in unele simboluri recunoscandu-se o imagine similara cu cea pe care o numeste. Caligrafia orientala depaseste un pic sfera mea de cunostinte, dar ar merita aprofundat pentru cei ce sunt interesati.

Cum as putea sa inchei? Doar nu printr-un rezumat, ca am batut campii cam mult, adica am acoperit o arie destul de mare, insa in maniera sumara. Iar concluzia? concluzia e de fapt ceea ce stie orice copil, ca avem la indemana 2 modalitati de a prezenta un obiect: il aratam si il descriem (in cuvinte). Copilul e capabil sa se foloseasca de cele doua interschimbabil in functie de care ii este mai la indemana cu o libertate de invidiat: "Daca apas asta asa, face asta. Nu il apas asa ca nu face nimic". Insa cu cat ne maturizam o astfel de interschimbare devine semn de incultura (n-ai vocabular sa exprimi ceea ce tu vrei sa arati), iar exprimarea prin imagini ramane atributia artistilor plastici, sau a formelor de manifestare neseriose, cum sunt benzile desenate sau blogurile. Intrebarea ce se pune e ce determina aceasta conditionare de o singura categorie de simboluri? Mai ales cand stim ca o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte. Gandeste-te la asta!

PS. Fragmentul poetic din imaginea cu axele e din "Cu toamna in odaie" de Ion Minulescu. Pozele le-am gasit pe net si le-am editat cu Gimp (nu recomand nimanui, mie imi placea Pain Shop Pro), dar oricum cred ca am pus in acest articol destule poze pentru cativa ani... Oricum, e momentul sa lasam copilariile si sa trecem la chestii serioase.

No comments: